Cum se cultiva muscatele curgatoare

Am modificat articolul ultima data pe: 04.10.24

 

Rezistente, bogate in flori colorate si usor de intretinut, muscatele sunt plante foarte populare printre cei care doresc un balcon sau o terasa placuta. Afla din acest articol cum ingrijesti corect muscatele curgatoare pentru a umple spatiul de flori pentru luni intregi.

 

Inmultite prin butasi sau seminte, muscatele curgatoare se planteaza in vase de dimensiuni medii, late, nu foarte adanci, in sol fertil si bine drenat, amplasate la lumina, dar ferite de razele directe ale soarelui in perioadele fierbinti ale zilei. Se fertilizeaza din aprilie pana in septembrie, udarea se face de 2 – 3 ori pe saptamana, iar pentru a creste des si cu flori multe, tulpinile si lastarii se ciupesc periodic. Iata tot ce trebuie sa faci pentru a avea muscate frumoase si bogate in flori, de primavara pana toamna tarziu.

 

Muscate curgatoare – Temperatura si lumina

In general, muscatele rezista bine la arsita si uscaciune dar, desi au nevoie de multa lumina, nu trebuie lasate in bataia directa a soarelui in zilele caniculare. Cel mai bine se vor intelege cu balcoanele si pervazurile orientate catre est, sud-est, sud-vest sau vest, si mai putin cu amplasarile sudice, expuse la soare pe intreaga perioada calduroasa a zilei. 

Evita sa tii o muscata curgatoare la umbra in perioada de vegetatie si inflorire, lumina redusa creste riscul de aparitie a bolilor.

Muscate curgatoare – Udare

Ingrijirea muscatelor presupune udarea cu apa la temperatura camerei, fie de ploaie, fie de la robinet, dar lasata 24 – 36 ore in recipient deschis, pentru a elimina clorul. In perioada de vegetatie, este indicat sa uzi aceste flori curgatoare atunci cand stratul superior de pamant (1 – 2cm) s-a uscat. Exceptie fac saptamanile caniculare de vara cand se recomanda udarea la 1 – 2zile. 

 

Inmultirea muscatelor prin seminte sau butasi

Gasesti usor muscate de vanzare in florarii si magazinele de gradinarit insa, pentru ca oricum plantele trebuie tunse si fac seminte, le poti inmulti chiar acasa, daca stii cateva detalii importante despre cum se inmultesc muscatele.

Inmultirea prin seminte de muscate curgatoare se poate face oricand, incepand din primele luni de primavara si pana toamna, prin insamantarea:

  • la o adancime de 1 – 2cm
  • in ghivece mici
  • cu sol care permite un drenaj eficient
  • amplasate in spatii cu temperaturi de 20 pana la 25oC. 

Daca adopti aceasta strategie, inarmeaza-te cu rabdare, caci poate dura pana la 3 – 4 saptamani pana cand vei vedea acele seminte de muscate germinand. Transplantarea se face la formare a doua perechi de frunze, iar de florile noilor plantute te vei bucura dupa aproximativ 4 luni de la insamantare.

In cazul in care optezi pentru inmultirea prin butasi:

  • taie segmente de 8 – 10cm lungime, din tulpinile sanatoase si robuste ale plantei, sectionand intotdeauna sub un nod
  • indeparteaza frunzele de la baza
  • planteaza butasii in ghivece cu pamant fertil si bine udat. Vor forma radacini in aproximativ 3 – 4 saptamani.

 

Muscate curgatoare – Tip de sol

Pentru a planta muscate ai nevoie de pamant cu pH neutru sau slab alcalin, care sa permita o drenare eficienta a apei. Specialistii recomanda in acest sens formarea la baza a unui strat de drenaj din nisip sau/si pietris, peste care sa se aseze pamantul (combina mranita, pamant de frunze si ceva nisip.) 

Retine ca pentru muscate, o ingrijire corecta inseamna si ghivece sau jardiniere de dimensiuni medii, mai mult late si mai putin adanci. Un vas prea mare va facilita stagnarea apei si aparitia de boli si daunatori. Le poti transplanta in fiecare an sau o data la doi ani, cand observi ca radacinile incep sa iasa prin orificiile ghiveciului.

 

Ciupirea sau cand se tund muscatele 

Ciupirea muscatelor consta in ciupirea varfului tulpinilor si a lastarilor formati pe ea pentru a determina indesirea plantei si prelungirea perioadei de inflorire. Se realizeaza preponderent primavara, cand muscata incepe sa creasca si lastarii sai sunt verzi, dar si pe intreg parcursul anului, facand insa maxim 2 ciupiri pe an. Butasii si plantele mutate in alt ghiveci, se ciupesc dupa 3 – 4 saptamani de la transplantare.

Tot pentru a stimula inflorirea se recomanda taierea periodica a tulpinilor batrane la jumatate din inaltime si indepartarea frecventa a frunzelor si florilor trecute.

Fertilizarea muscatelor 

Inflorirea intensa si indelungata a muscatelor face ca aceste plante curgatoare perene sa fie mari consumatoare de nutrienti si sa necesite fertilizare periodica. Foloseste intotdeauna ingrasamant pentru muscate, care le asigura aportul necesar de potasiu si fosfor si respecta indicatiile de utilizare de pe ambalaj. 

In sol se adauga ingrasamant de muscate o data la 2 saptamani din aprilie pana in septembrie proces oprit din octombrie pentru a permite intrarea in repaus.

 

Pregatirea muscatelor pentru iarna

O data cu racirea vremii, muscatele incep sa intre in repaus vegetativ, incetand inflorirea si pierzand din frunze. In aceasta perioada fertilizarea se opreste, udarea se face mai rar, iar daca vrei sa stii cum se patreaza muscatele iarna, iti putem spune ca ai de ales intre doua variante:

  • mentinerea intr-un spatiu luminos (sera, pervaz, hol etc.) la 15 – 20oC, cu udare limitata
  • amplasarea in beci, pivnita, camara sau alt spatiu intunecos si racoros, la 5 – 14oC, fara udare.

Este perioada de repaus vegetativ, de care au nevoie muscatele iarna pentru a-si reface fortele pana la noul ciclu de inflorire.

 

Cand se scot muscatele afara

Aceste flori de ghiveci, curgatoare, au nevoie de aproximativ 1 – 2 luni de repaus vegetativ, dupa care pot fi adusa din nou la lumina, in casa, si se revine la udatul cu o stropitoare, crescand treptat cantitatea de apa. Cand se scot muscatele afara primavara, pe balcon sau terasa, temperatura trebuie sa se mentina deja la peste 15 grade. 

 

Muscata curgatoare – Boli, daunatori si tratamente

Aceste plante curgatoare, atat de frumoase in jardiniere, pot fi afectate de:

  • putregaiul cenusiu – puf cenusiu pe frunze, apare la temperaturi mai mici de 15oC, in lumina putina si umiditate crescuta si se trateaza cu zeama bordeleza, Captan 50 WP sau Dithane M45
  • putregaiul bacterian – pete brun-galbui, cu margini bine delimitate si nu se poate trata, ci doar preveni, prin eliminarea si distrugerea plantelor afectate
  • innegrirea si putrezirea butasilor – afecteaza butasii, la 7 – 10 zile de la plantare, este cauzata de excesul de apa si un sol cu drenaj slab, se manifesta prin innegrirea si inmuierea tulpinii si caderea frunzelor si se trateaza cu Merpafol sau Mycodifol
  • cancerul bacterian – tumori aparute pe planta, favorizate de udarile cu apa rece, care impun inlaturarea plantelor afectate.

 

 

Lasa un comentariu

2 Comentarii

Livia

July 15, 2021 at 10:18 am

Foarte bun și frumos comentariul

Respuesta
Gradinaru

July 19, 2021 at 10:21 am

Multumesc, Livia!

Respuesta