Unele dintre cele mai populare flori pe care le vedem in gradini sunt craitele din specia Tagetes patula. Ele ne incanta cu aspectul lor placut, dar si cu mirosul specific. Aceasta planta e usor de ingrijit, deoarece nu e pretentioasa prea tare cand e vorba de sol, temperatura sau lumina. Trebuie curatata de frunzele si florile uscate si poate fi folosita si in tot felul de tratamente naturiste.
Craitele sunt flori pe care le vedem adesea prin curti, dar si prin parcuri sau in spatiile verzi din apropierea strazilor. Daca vrei sa le ai si tu in gradina, iata cateva informatii importante cu privire la ele:
Origini si denumire
Craita este o floare care isi are originile in America de Sud, mai exact in Mexic si Argentina. Ea poarta denumirea stiintifica de tagetes. Popular, aceste plante mai sunt intalnite si sub denumiri ca: Ferfani, Ferfeni, Tigancuse, Ochisele, Sascute sau Vazdoage. Ele au un miros usor intepator, asemanator cu cel al cuisoarelor.
Specii de craite
Trebuie sa stii ca aceste flori pot fi de mai multe specii si variatii. Cele mai populare sunt urmatoarele:
- Tagetes patula
Aceste craite flori sunt cele la care vom face mai mult referire in acest articol. Ele sunt foarte populare la noi in tara si nu numai. Sunt plante erbacee anuale, puternic ramificate in partea de jos. Pot ajunge la inaltimea de 60 cm, au flori portocalii, maro-roscate, cu multe petale si cu margini galbene. Diametrul florilor e de aproximativ 5 cm, deci, nu sunt foarte mari din acest punct de vedere.
Referitor la frunze, ele sunt de mici dimensiuni, inguste, plasate in mod opus, de o parte si de alta a ramurilor.
- Tagetes Tenuifolia
Planta aceasta are forma unei tufe care poate atinge o inaltime de pana la 70 de cm. Florile ii sunt galbene si portocalii, cu cate 5 petale, si apar din vara pana in primavara. Frunzele acestei specii sunt mici, opuse si inguste.
- Tagetes lucida
Multi considera aceste flori ca fiind craite pitice, deoarece inaltimea lor de regula nu depaseste 50 cm. Inflorirea lor e din vara pana in toamna, florile sunt cate 2-3 in capitule si au culoare portocalie. Frunzele sunt opuse, intregi, lucioase, cu varf ascutit.
- Tagestes erecta
Si planta aceasta e cultivata frecvent in tara la noi. Ea are o tulpina puternica, ce poate ajunge pana la 75 cm inaltime, flori bogate, mari, de 6-10 cm diametru si culori precum galben, portocaliu sau maro-rosiatic. Frunzele sunt penat-sectate, unele margini sunt intregi, altele dintate.
Plantare
Cand vrei sa ai si tu in gradina craita, o floare ca aceasta nu e greu de obtinut. Pur si simplu presari seminte, fie in ladite, la inceputul primaverii (apoi le transferi in gradina, in locurile dorite), fie direct in pamant, in lunile aprilie-mai.
Aceste flori vor germina atunci cand temperaturile sunt de peste 18 grade Celsius si vor rasari din pamant cam la 1-2 saptamani.
Cand vorbim de craite, o plantare a lor nu e necesara an de an, daca zona e una cu ierni blande. Daca lasi semintele sa cada pe pamant, plante noi se vor dezvolta in urmatorul an.
In ceea ce priveste conditiile necesare unei bune dezvoltari a acestor flori, trebuie sa stii ca ele prefera un sol bine drenat. Le poti semana insa si pe un pamant mai putin fertil, dar, nu te astepta la infloriri abundente.
Daca vrei sa ai in gradina ta crăițe, tine cont de faptul ca ele iubesc lumina soarelui, deci, planteaza-le intr-un loc in care sa se poata bucura de ea.
Ingrijire
Tagetes patula nu necesita o ingrijire prea amanuntita. Trebuie sa stii ca ea are nevoie in primul rand de apa. Craitele pot suferi destul de mult de pe urma secetei, motiv pentru care trebuie sa te asiguri de faptul ca apa le va ajunge. E necesar ca aceasta sa fie in cantitati moderate si sa nu se faca excese. Solul trebuie sa se usuce intre doua udari. Poti pentru aceasta activitate sa folosesti stropitoarea.
Ingrijre corespunzatoare pentru flori craite inseamna si fertilizarea cu ingrasaminte care ajuta la o buna dezvoltare. Acest lucru se face primavara si vara.
Apoi, un alt aspect pe care trebuie sa il ai in vedere tine de inlaturarea florilor ofilite si uscate. Aceasta actiune se face de fiecare data cand e necesar, pentru ca va duce la aparitia altor flori.
Boli si daunatori
Cand facem referire la creite (cum le spun unii), luam in calcul si ce anume le-ar putea perturba buna crestere. In cazul acestor flori, e vorba de boli precum putregaiul cenusiu, alternarioza sau tot felul de viroze, dar si de daunatori ca afidele, melcii, acarienii sau fluturii albi.
Acestea sunt doar o parte din bolile si daunatorii care s-ar putea abate asupra lor. Poti sa le observi cu usurinta efectele, pentru a putea identifica problema, daca vei cauta pe internet craite, imagini cu boli ale acestora.
Solutia pentru toate acestea este sa apelezi la ajutorul specialistilor de la farmaciile fitosanitare. Ei vor sti exact de ce ai nevoie.
Consumul de craite – proprietati, mod de preparare si contraindicatii
Sunt persoane care cultiva craite pentru beneficiile pe care acestea le au – ajuta la tratarea afectiunilor care apar la nivelul pancreasului, amelioreaza simptomele de diabet, reduc din dureriile musculare si articulare, regleaza tensiunea, imbunatatesc vederea si digestia etc.
Pentru asta, va trebui sa le transformi in ceai de craite (o lingura de flori la 200 ml de apa, 15 minute la infuzat), tinctura (100 g flori, 200 ml alcool, 14-15 zile la macerat) sau ulei (o cana de flori, 200 ml ulei nerafinat, 24 ore la macerat, 60 minute la bain-marie).
Daca doresti, poti sa consumi craite si proaspete, integrandu-le in tot felul de preparate culinare.
Ai insa grija, deoarece inainte de a opta pentru astfel de tratamente naturiste e necesar acordul medicului specialist, daca suferi de anumite boli.
Mare atentie la consumul de tinctura, deoarece ea contine destul de mult alcool si poate da tot felul de tulburari.
Totodata, daca e vorba de femei insarcinate, pentru acestea e recomandat doar consumul proaspat de craite.
Dupa cum poti concluziona si tu, craitele sunt flori usor de cultivat si ingrijit, care-ti vor infrumuseta gradina si care mai mult decat atat, te vor ajuta sa tratezi sau sa ameliorezi anumite afectiuni, daca le consumi in mod corespunzator.
Lasa un comentariu
0 Comentariu