Cu siguranta ai vazut in buchete acesta frumoasa floare, ce combina delicatetea macului cu eleganta trandafirului, si, in acest articol, iti vom prezenta principalele aspecte pentru a putea sa te bucuri de ea, fie ca o plantezi in gradina, fie in ghiveci sau taiata in buchete.
Lisianthus este o floare destul de des intalnita si la noi, dar poate o cunosti sub alte denumiri precum Eustoma Grandiflorum, Gentiana de preerie, Trandafir salbatic, Clopotelul de texas etc.
Este preferata de florari in buchete, deoarece aduce gingasie si eleganta, poate fi intr-o paleta larga de culori, iar o Eustoma alba nu trebuie sa lipseasca dintr-un buchet special, ce are clasa. Dar sa vedem in continuare cateva repere despre Eustoma ingrijire, pentru a te convinge ca nu este greu sa o cultivi si tu, si sa te bucuri de frumusetea speciala pe care o ofera.
Date generale
Lisianthus face parte din familia Gentianaceae si poarta denumirea stiintifica de Eustoma. Provine din zonele calde ale Americii de Nord si de Sud. Fiind o planta decorativa, anuala sau perena, poate fi des intalnita in apartament in ghiveci, in gradini sau in buchete.
Poate atinge inaltimi cuprinse intre 20 – 60 cm, cele de dimensiuni mai mici sunt cele de ghiveci. Tulpina este dreapta, iar in varf are flori grupate cate 2 sau 3. Frunzele au o forma alungita spre varf, nu sunt foarte carnoase si au o culoare verde-albastrui.
Eustoma floare este in forma de clopot, fie doar cu un singur rand de petale precum un mac, fie cu mai multe randuri, precum florile de trandafir. In ceea ce priveste paleta coloristica, aceasta este foarte bogata, putand avea o Eustoma mov, alb, lila sau roz, fie uni, fie in doua culori.
Dupa ce se usuca, florile trebuie indepartate pentru a facilita aparitia altora. In gradina, floarea de Lisianthus apare in perioada iunie – septembrie, dar in ghiveci poti avea flori pentru tot timpul anului. Florile se deschid pe rand si traiesc intre 5 si 7 zile.
Sol
Aceasta planta, Lisianthus, are nevoie de un sol care sa fie bine drenat, reavan, cu o umiditate medie, pH-ul trebuie sa fie neutru. Cu cat este mai bogat in nutrienti, cu atat planta se va dezvolta mai frumos. Astfel, poti sa optezi pentru un amestec de turba rosie, pamant de frunze si nisip care asigura un drenaj bun.
Temperatura
Eustoma prefera o temperatura moderata, cuprinsa intre 20 – 25 de grade C. Temperaturile mai ridicate, pe o perioada lunga de timp, pot avea un efect negativ asupra plantei.
Lumina
Iubitoare de soare, acestea trebuie plasate in zone unde au cel putin cateva ore pe zi de lumina naturala. In apartament, daca ai un Lisianthus mov, spre exemplu, pe care il indragesti si vrei sa aiba flori tot timpul anului, trebuie sa il plasezi la o fereastra, pe pervaz, cu orientarea spre sud sau est.
Udare
Lisianthus (Liziantus cum se mai spune popular) are nevoie de apa, iar intre doua udari pamantul nu trebuie sa se usuce. Trebuie udat din abundenta, la intervale regulate de timp, dar ai grija ca apa sa nu balteasca.
Fertilizare
Pentru a ajuta floarea, in perioada de crestere si inflorire, este necesar sa o fertilizezi saptamanal sau de doua ori pe luna, folosind ingrasaminte lichide pe baza de potasiu.
Inmultire
Se poate face prin seminte sau prin butasi.
Prima varianta este asemanatoare cu inmultirea trandafirilor prin seminte, dar trebuie sa te inarmezi cu rabdare, deoarece poate dura mai mult de un an pana sa infloreasca.
Semintele pot fi achizitionate din comert (cauta seminte Lisianthus, dar gasesti si daca tastezi Lisiantus sau alte forme asemanatoare) sau pot fi preluate de la florile pe care sa le pastrezi special pentru seminte. Acestea trebuie depozitate in spatii uscate si la racoare, pana in februarie – martie cand pot fi plantate.
Semintele se pun intr-un sol neutru, intr-o cutie sau o ladita, fara a fi ingropate, doar imprastiate uniform si impinse putin cu degetul. Se unda cu jet de apa. Se asaza ladita la lumina, in incaperi bine aerisite, cu o temperatura cuprinsa intre 20 – 25 grade C. In 2 – 3 luni semintele vor germina, iar cand apar cel putin 2 perechi de frunze le poti muta in ghiveci, procedand la fel ca si la inmultirea trandafirilor in ghiveci.
Prin butasi este mai la indemana, operatiunea fiind indicata la finalul primaverii, inceputul verii. Se taie butasii la dimensiunea de 10 – 15 cm, cu 3 perechi de frunze. Se asaza in ghiveci si in 30 – 40 de zile acestea se prind, fiind necesar sa le asiguri aceeasi temperatura de 20 – 25 grade C.
Astfel, vei putea cultiva aceste frumoase flori, fie in gradina, fie in ghiveci si frumusetea lor iti va rasplati munca.
Cum sa ingrijesti florile taiate
Un buchet cu flori de camp mov asortat cu Estoma alba, poate fi o frumusete pe care iti vei dori sa o pastrezi cat mai mult vie, intr-o vaza asortata. Pentru a le pastra si pana la 2 saptamani in casa, florile taiate au nevoie de cateva mici ingrijiri suplimentare.
De pe partea de tulpina care este in apa trebuie sa indepartezi frunzele inainte de a le pune in vaza.
Tulpina se taie oblic la baza, cu ajutorul unui cutit pentru a creste astfel suprafata care vine in contact cu apa si pentru a facilita absorbtia. Temperatura din camera poate fi cuprinsa intre 20 – 25 de grade C.
Daca ai aceste flori in gradina, poti sa le tai, tot oblic, cu o foarfeca de vie daca ai la indemana, deoarece astfel vei putea sa le tii in vaza pentru mai mult timp. In caz ca vei dori sa le oferi in dar, este bine sa stii ca au o anumita semnificatie in functie de culoare: alb inocenta si calm, rozul este asociat cu pasiunea, cele mov reprezinta succesul, iar cele ce sunt in tonuri mai reci, precum albastru sau verde reprezinta seninatate si liniste.
Lasa un comentariu
0 Comentariu